Studenta si bursa de studii....neasteptata, nevisata, cine ar fi crezut? Daca cineva mi-ar fi spus pe vremea cand aveam 18 ani ca intr-o zi voi ajunge la Roma n-as fi crezut...Si uite, viata mi-a rezervat si aceasta placuta surpriza.
Participasem la concursul pentru aceste burse, in ciuda pesimismului mamei mele care mi-a zis: "eh, crezi c-o sa ajungi tu la Roma? Acolo merg aia cu pile!!" Eu insa nu m-am lasat deloc coplesita de gandurile ei negative si m-am pus la invatat...am "rupt" gramatica italiana pe care o aveam de la o prietena (si careia ii cer scuze), am invatat cam tot ce s-a facut la cursul de italiana si am invatat zi -noapte inchizandu-ma in camera mea. Concursul l-am luat ...prima pe lista, aveam nota cea mai mare la limba italiana (9,50), si acesta a fost primul pas...
Eram grupul Cluj-Baia Mare, adica 2 baimareni si 4 clujeni, total 6 din intreaga tara la disciplina noastra. La Ambasada am mai avut emotii din cauza numelui meu care ajunsese scris gresit, dar rezolvat in final...AlItalia..avion, zborul scurt (asa paruse) si ne-am trezit la Roma la aeroport.
Aici a venit unul dintre asistenti sa ne conduca spre locuinta gasita tot de ei (de la Univeristate) pentru ca madam Busulenga(pe care aveam s-o cunosc personal mai tarziu) nu mai dorea sa primeasca studentii la Academie, ci doar sa ne lase portile deschise (si tot era ceva si asta!)
Si prima mea peripetie: profesorul ne daduse biletele pentru metrou, dar cum nu stiam cum se folosesc, pe al meu l-am pus in masinarie si...l-am tot lasat acolo! :-))
Evident am avut "norocul" controlorului, caruia i-am explicat eu ce am patit, si...a fost pana la urma ok, a inteles situatia :-)).
Ajunsi acasa tin sa spun ca prima mea senzatie a fost sa ma simt...acasa. Am deschis larg geamul si am respirat adanca: ACASA! N-as putea sa explic aceasta senzatie...dar am simtit-o din plin la Roma si in fiecare zi.
Inainte de a iesi, dupa cuvintele de rigoare adresate tuturor, domnisoara italianca care era proprietara apartamentului m-a luat mai deoparte si mi-a zis: "prietenului meu cu care am venit, ii placi, ar vrea sa te cunoasca, si nu e vorba de o aventura ci de o relatie serioasa. El e un tip instarit, are multe apartamente in Roma, traieste doar de pe urma lor, daca doresti...".
Am refuzat imediat, nu venisem cu scopuri de "legat la cap" si nu-mi placuse prezentarea cu "instarit"..mi se parea ceva de genul "cumparare" si eu nu am fost niciodata de vanzare. Cum observasem ca ar fi vrut sa insiste am mai adaugat: "io am chef sa ma distrez aici, sunt prea mica pentru relatii serioase".
Si cam asta a fost prima zi....seara nu apucasem sa ne plimbam prea mult, dar eram cazati in centrul istoric al Romei, la doi pasi de Coloseum...
Participasem la concursul pentru aceste burse, in ciuda pesimismului mamei mele care mi-a zis: "eh, crezi c-o sa ajungi tu la Roma? Acolo merg aia cu pile!!" Eu insa nu m-am lasat deloc coplesita de gandurile ei negative si m-am pus la invatat...am "rupt" gramatica italiana pe care o aveam de la o prietena (si careia ii cer scuze), am invatat cam tot ce s-a facut la cursul de italiana si am invatat zi -noapte inchizandu-ma in camera mea. Concursul l-am luat ...prima pe lista, aveam nota cea mai mare la limba italiana (9,50), si acesta a fost primul pas...
Eram grupul Cluj-Baia Mare, adica 2 baimareni si 4 clujeni, total 6 din intreaga tara la disciplina noastra. La Ambasada am mai avut emotii din cauza numelui meu care ajunsese scris gresit, dar rezolvat in final...AlItalia..avion, zborul scurt (asa paruse) si ne-am trezit la Roma la aeroport.
Aici a venit unul dintre asistenti sa ne conduca spre locuinta gasita tot de ei (de la Univeristate) pentru ca madam Busulenga(pe care aveam s-o cunosc personal mai tarziu) nu mai dorea sa primeasca studentii la Academie, ci doar sa ne lase portile deschise (si tot era ceva si asta!)
Si prima mea peripetie: profesorul ne daduse biletele pentru metrou, dar cum nu stiam cum se folosesc, pe al meu l-am pus in masinarie si...l-am tot lasat acolo! :-))
Evident am avut "norocul" controlorului, caruia i-am explicat eu ce am patit, si...a fost pana la urma ok, a inteles situatia :-)).Ajunsi acasa tin sa spun ca prima mea senzatie a fost sa ma simt...acasa. Am deschis larg geamul si am respirat adanca: ACASA! N-as putea sa explic aceasta senzatie...dar am simtit-o din plin la Roma si in fiecare zi.
Inainte de a iesi, dupa cuvintele de rigoare adresate tuturor, domnisoara italianca care era proprietara apartamentului m-a luat mai deoparte si mi-a zis: "prietenului meu cu care am venit, ii placi, ar vrea sa te cunoasca, si nu e vorba de o aventura ci de o relatie serioasa. El e un tip instarit, are multe apartamente in Roma, traieste doar de pe urma lor, daca doresti...".
Am refuzat imediat, nu venisem cu scopuri de "legat la cap" si nu-mi placuse prezentarea cu "instarit"..mi se parea ceva de genul "cumparare" si eu nu am fost niciodata de vanzare. Cum observasem ca ar fi vrut sa insiste am mai adaugat: "io am chef sa ma distrez aici, sunt prea mica pentru relatii serioase".
Si cam asta a fost prima zi....seara nu apucasem sa ne plimbam prea mult, dar eram cazati in centrul istoric al Romei, la doi pasi de Coloseum...
Nessun commento:
Posta un commento